Tara, limba, moneda
Poti modifica/ alege tara de destinatie in cos
Acest articol va fi salvat pentru 60 zile
Vezi lista produselor favorite
Produsul a fost adaugat in cos
Vezi Cos
Sep 21 2019
Jennifer Lopez a avut o aparitie de neuitat la Saptamana Modei de la Milano. Artista americana a imbracat din nou celebra rochie verde Versace cu imprimeuri tropicale, purtata in urma cu aproape doua decenii la Premiile Grammy. De aceasta data insa, vedeta in varsta de 50 de ani a ales sa intoarca toate privirile intr-o versiune si mai indrazneata.
Aparitia sa originala, din luna februarie a anului 2000, a generat atat de multe cautari incat a condus la inventia gasirii de imagini pe Google (n.r. Google Images), dupa spusele fostului director al gigantului american, Eric Schmidt. “Oamenii voiau mai mult decat text. Acest lucru a devenit vizibil pentru intaia data in urma Premiilor Grammy din 2000, in cadrul carora Jennifer Lopez a purtat o rochie verde care, ei bine, a atras atentia intregii lumi. La acea vreme, a fost cea mai populara cautare pe care o inregistrasem vreodata. Insa nu aveam nicio modalitate de a le oferi utilizatorilor exact ce isi doreau: pe JLo purtand acea rochie. Asa a luat nastere Google Image Search”, a dezvaluit acesta.
Succesul rasunator al tinutei se mentine si astazi. Asa se face ca in mai putin de 24 de ore, imaginile in care artista defileaza in versiunea moderna a rochiei, la prezentarea colectiei Versace P/V 2020, au strans pe retelele de socializare nu mai putin de 2 milioane de vizualizari.
Spre deliciul publicului, prezenta surpriza a starului pop la finalul prezentarii de moda a fost pregatita in cel mai mic detaliu. Cu putin inainte de finalul show-ului, fotomodelele au defilat pe podium pe hitul din 2001 al cantaretei – Love Don’t Cost a Thing. A urmat apoi proiectia unui montaj cu numeroasele cautari pe Google ale rochiei originale, purtate la Grammy, iar o voce care parea sa i se adreseze unui asistent vocal a rostit: “Ok, Google. Acum arata-mi rochia reala!” A fost momentul in care actrita hollywoodiana a pasit pe podium, in ovatiile celor prezenti.
La scurt timp dupa ce a defilat in celebra rochie care a starnit furori in mediul online, Lopez s-a fotografiat alaturi de creatoarea de moda Donatella Versace.
Motorul de cautari Google a fost fondat in anul 1998, iar Google Images a avut lansarea abia in luna iulie a anului 2001.
Interesant?
Comentarii (0)