Tara, limba, moneda
Poti modifica/ alege tara de destinatie in cos
Acest articol va fi salvat pentru 60 zile
Vezi lista produselor favorite
Produsul a fost adaugat in cos
Vezi Cos
Jul 26 2017
Acele finaluri fericite de la Hollywood? Nu ne displac, insa suntem dispusi sa omitem fericirea pana la adanci batraneti in favoarea unei experiente desavarsite la nivel vestimentar.
De fapt, deseori tinutele actorilor prezenti pe marile ecrane ne capteaza atentia -cel putin- la fel de mult ca firul narativ. Fireste, nu negam placerea de a cita la nesfarsit replicile preferate, insa excelenta in materie vestimentara joaca la randul sau un rol esential, cu atat mai mult cu cat, garderoba releva adesea o serie de informatii cheie despre personaje. Alaturi de podiumurile de moda, filmele sunt o sursa majora de inspiratie, dar si o capsula a timpului capabila sa redea evenimentele politice si socioeconomice prezente in epoca. Trecem in revista trei din cele mai expresive filme la nivel estetic ale ultimilor sapte ani.
ANIMALE DE NOAPTE
Designer de costume: Kym Barrett
Cand te gandesti la celebrul designer Tom Ford in postura de co-producator si regizor, risti a presupune ca acest thriller psihologic este mai degraba un mijloc de a-si promova colectia, cu Amy Adams in calitate de model. Nimic mai gresit. Desi tinutele transmit o varietate de mesaje de-a lungul filmului, Ford a ales sa nu includa nici macar o piesa de creatie proprie.
Susan Morrow (interpretata de Adams) se confrunta cu demoni din trecut, iar stilul sau vestimentar trimite cu gandul la o armura plina de farmec ce se juxtapune cu tumultul ei interior. Pe masura ce costul succesului sau profesional devine tot mai greu de indurat, garderoba se dovedeste a fi maniera sa precisa de a manipula perceptia celor din jurul.
JACKIE
Designer de costume: Madeline Fontaine
Stilul adoptat de Jacqueline Kennedy este incorporat in constiinta culturala a Americii, iar tinutele recreate pentru Natalie Portman in rolul Primei Doamne se ridica la nivelul asteptarilor. Fontaine a colaborat cu Chanel in vederea utilizarii acelorasi nasturi pentru varianta de costum a celebrei jachetei roz bouclé; a cautat piese din anii '60 la centrele de inchiriere vintage, si a remodelat standardele.
Tinute precum costumul Dior si cel de doliu au redat cu fidelitate aspectul si sentimentul unei ere.
TURISTUL
Designer de costume: Colleen Atwood
De prima data cand o zaresti pe Elise Clifton-Ward (interpretata de Angelina Jolie) stii cine este, iar replicile nu au nimic de-a face cu asta intrucat rafinamentul si feminitatea rochiei cambrate si a accesoriilor vorbesc de la sine.
Toate hainele purtate de Jolie in film au fost create pentru ea, manual - cu exceptia rochiei gri vintage a anilor ’50, semnata Charles James. Unul din atuurile esentiale ale personajului consta in farmecul pe care il emana, puterea sa de seductie aflandu-se in stransa legatura cu tinutele purtate.
Rochia complexa pe care Jolie o poarta in scena Galei este compusa din straturi de tul din matase neagra, si satin, iar realizarea sa a durat saptamani intregi. Jolie si-a exprimat recunostinta pentru celebrul designer de costume: ,,Este o magiciana a hainelor. Poseda un gust deosebit. De regula, sunt foarte specifica in legatura cu ce port si am avut cateva opinii, insa in cea mai mare parte, nu am intervenit deloc.”
Interesant?
Comentarii (0)